SUA, nemulțumită de faptul că mișcarea Frații Musulmani a fost desemnată organizație teroristă

SUA, nemulțumită de faptul că mișcarea Frații Musulmani a fost desemnată organizație teroristă
Publicat: 27/12/2013, 09:38
Actualizat: 11/04/2019, 10:25

Secretarul de Stat John Kerry a denunțat joi, într-o conversație telefonică purtată cu ministrul egiptean de Externe Nabil Fahmy, decizia autorităților de la Cairo de a considera mișcarea Frații Musulmani „organizație teroristă”, relatează AFP.

Șeful diplomației americane l-a sunt joi pe omolgul său egiptean, potrivit unui comunicat emis de purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Jennifer Psaki.

„Secretarul de Stat și-a exprimat preocuparea față de desemnarea ca teroriști a membrilor (mișcării) Frații Musulmani, pe 25 decembrie, de către Guvernul interimar egiptean”, potrivit lui Psaki.

Egiptul a declarat „organizație teroristă” confreria din care provine fostul președinte islamist Mohamed Morsi, după ce i-a imputat responsabilitatea atentatului sângeros comis marți împotriva cartierului general al poliției de la Mansoura (nord), în pofida condamnării „cu fermitate” a atacului de către mișcarea Frații Musulmani și revendicării acestuia de către o mișcare jihadistă.

Pe de altă parte, cinci persoane au fost rănite joi într-un atentat comis într-un autobuz, iar mai mulți membri ai confreriei au fost arestați.

În conversația cu Fahmy, Kerry a condamnat „atrocele atentat terorist cu bombă” de la Mansoura, dar și pe cel comis la Cairo, iar cei doi au convenit că „violența nu are ce căuta în Egipt, (o țară) al cărei popor merită pace și linște”, potrivit purtătoarei de cuvânt americane.

După cum Washingtonul repetă de șase luni, John Kerry a „insistat asupra necesității unui proces politic care să includă cel mai mare număr de (participanți de) pe eșichetul politic și care să respecte drepturile fundamentale ale tuturor egiptenilor, în vederea unei schimbări democratice”.

Departamentul de Stat a denunțat deja, luni, o atmosferă tot mai opusă libertății în Egipt, la o zi după condamnarea a trei activiști laici care au participat la o acțiune împotriva unei legi controversate care limitează dreptul de a manifesta.

Washingtonul cere de mai multe luni autorităților de la Cairo revenirea la un regim democratic, odată cu referendumul privind adoptarea unei noi Constituții, programat pe 14 și 15 ianuarie.

Statele Unite condamnă totodată, în mod regulat, de șase luni, situația în domeniul securității și reprimarea susținătorilor fostului președinte islamist Morsi, destituit de către armată. Washingtonul a blocat la sfârșitul lui octombrie o parte din ajutorul anual în valoare de 1,55 de miliarde de dolari, dintre care 1,3 miliarde sunt destinate armatei.

Însă americanii nu au vorbit niciun moment despre o „lovitură de stat” cu privire la înlăturarea lui Morsi, iar Kerry a declarat în august că armata l-a îndepărtat de la putere pentru a „salva democrația”. De asemenea, el i-a acuzat pe membrii mișcării Frații Musulmani că au „furat” revoluția din 2011.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Gazpacho, un fel de mâncare versatil. Rețeta este extrem de simplă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reactii controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Ministrul de externe al Italiei spune că țara are nevoie de studenți africani